„Cocoșii” nu sunt nici Spania, nici Brazilia. Au jucători de valoare, individual stau mai bine ca noi, însă au și ei problemele lor! Mari!
Plusurile României
Tănase e noul Roșu! În urmă cu trei ani, când România înscria de două ori în poarta francezilor, selecționerul surprindea prin titularizarea lui Florentin Petre, cel care avea să-și treacă în cont un gol și o pasă de gol.Acum Cristi Tănase (foto, în galben) e cel mai în formă jucător de atac și pe el s-ar putea construi tactica, mai ales că poziția lui pe teren este aceeași ca a unei alte mari surprize care i-a ieșit lui Piți, Laurențiu Roșu la partida cu Bulgaria. Depinde însă și care dintre cele două variante le va alege Pițurcă dintre 4-3-3 și 4-2-3-1, pentru că și Gigel Bucur ar putea fi „scânteia” care să vină din stânga în prima formulă de joc.
Organizarea și cuplul Bourceanu-Lazăr Toate echipele actualului selecționer au impresionat prin organizarea tactică, iar naționala de acum nu va face excepție. Cu jucători muncitori și disciplinați, precum Bourceanu, Nicoliță sau Cociș, Piți va încerca să-i blocheze pe mult mai valoroșii jucători ai Franței. Lazăr va aduce pata de culoare de la mijloc.
Mereu buni sub presiune Tricolorii au reușit mereu să depășească situația atunci când în fața lor au fost adversari mult mai bine cotați. Ultimele două meciuri cu Franța, din care naționala a scos două remize, sunt exemple elocvente pentru această teorie.
Minusurile României
Fundașii centrali nu se știu Indiferent dacă Pițurcă va opta pentru Goian – Chiricheș sau Goian – Moți, problema va fi aceeași: fundașii centrali ai României nu se cunosc! Iar când ai în față jucători precum Benzema, Nasri sau Ribery, situația e cu atât mai gravă.
Nu avem „Briliant” România nu pare să aibă un jucător care să decidă meciul de unul singur. Victoria din Luxemburg l-a făcut indisponibil pe Torje, iar deja vechiul caz al excluderii lui Mutu făcea ca toate speranțele ofensive ale tricolorilor să stea în Marica, atacantul lui Schalke 04, care acum e posibil să declare și el forfait.
Atacul e în pană Chiar dacă oamenii din anturajul lui Pițurcă susțin că Franța e slabă la nivelul fundașilor centrali, sunt șanse puține ca tricolorii să pună pericol în acea zonă. Forța ofensivă a României e aproape inexistentă și, mai mult, în acest meci vor lipsi oamenii care să-l aprovizioneze cu pase pe Bogdan Stancu. Lazăr ar fi fost o variantă, dar selecționerul intenționează să-l titularizeze pe Bourceanu.
Plusurile Franței
Benzema ne dă fiori Karim Benzema, unicul atacant (pentru că probabil vor schimba 4-3-3-ul din Albania în 4-2-3-1), e în formă maximă. A slăbit, e mai concentrat și dă goluri! Cu Albania, un gol și un assist, și de el trebuie să ne temem. Mai ales că „vârful” Realului va avea în față o pereche de stoperi care, la prima vedere, ne dă niște strângeri de inimă.
„Închiderea” e de manual Aici e Franța puternică. Tradiția mijlocașilor defensivi de top-class a Hexagonului, după Vieira și Makelele, e continuată de Alou Diarra (foto). Căpitanul de la Marseille e în formă, puternic, destul de tehnic și pare că și-a găsit perechea perfectă în omul de la Rennes, M’Vila. Ei țin mijlocul și sunt singurul cuplu din echipa „cocoșilor” care respiră forță.
Experiență și tradiție Știm că sună a clișeu, dar va conta și asta. E meci decisiv, iar francezii sunt mai legați și mai „galonați”. În plus, în toată istoria nu i-am bătut decât în amicale, iar ultima ispravă de acest gen a fost demult, în 1972!
Minusurile Franței
Stoperii, durerea lui Blanc Chiar și în lipsa lui Mexes, cuplul Abidal-Kaboul sună bine ca nume, însă au comis-o rău în Albania. Sunt înalți, puternici, dar și lenți, predispuși la gafe și nu se coordonează între ei. Și e valabil și pentru Adil Rami, omul care se pare că îl va înlocui pe fundașul lui Tottenham în primul „11”.
Culmea, „linia magică” „Linia magică” Ribery, Nasri și Malouda sperie orice echipă, dar în ultima vreme doar teoretic! Ribery vociferează că nu se poate înțelege cu Malouda și că mijlocașul lui Chelsea nu știe să stea în teren, dar nici forma extremei de la Bayern nu îl recomandă pentru astfel de declarații. Iar Nasri… cu Albania a fost cel mai slab om de pe teren.
Penalizați-l pe Evra! Banda stângă. Poate aici ar trebui să forțăm. Evra (foto) urcă prea mult, iar cu Albania a fost „bulevard”. Dalkku de la Vorskla Poltava, cunoștința dinamoviștilor, a profitat la maximum și poate că Bănel ar trebui să facă studiu video aprofundat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER